La limita
“Actorul are posibilitatea de a rasfrange punctele de reper si de sprijin ale “partiturii” fie intr-un orizont accesibil, lesne de realizat al fiintei lui, fie intr-unul utopic, aparent inaccesibil, dar cu atat mai solicitant, mai imperios. In primul caz, elaborarea securizata conduce la imitatia de sine a histrionului, la un joc lipsit de miza, de consecinte palpabile si, deci, profund dezangajant; in cel de-al doilea, pariul actorului invoca riscul, tensiunea, pericolul intim si, prin urmare, o stare de criza ce nu se va lasa solutionata decat printr-un act de transcendere radicala, adica prin intermediul performantelor de ordin psihic si fizic.
Interpretul isi joaca seara de seara centura de “campion al umanului”; performanta e conditia lui obisnuita. Atata vreme cat exigentele acesteia nu il parasesc, jumatatile de masura nu se insinueaza in munca sa.
El nu numai ca se antreneaza sustinut in vederea ivirii situatiei – limita, dar o si provoaca deliberat intr-insul si o personalizeaza, spre a se infatisa spectatorilor ca protagonist al unei exemplare inclestari – al vesnicei lupte cu ingerul – care, aici, este si ramane limita, acea limita dincolo de abolirea careia nu poti sti ce te asteapta:
iluminarea sau, dimpotriva, intunecarea.”
Mihai Maniutiu “Cercul de aur”
Sa stii ca se simte si se vede pe scena in ambele cazuri.
Mie imi spui